„DAR din DAR se face RAI”

În acest text prin DAR a se înțelege talent, abilitate, pasiune. Ceva la care te pricepi foarte bine și vine firesc, natural.

Am mai zis asta și am să mai scriu aici încă o dată, fiecare dintre noi aduce ceva acestei lumi, are un talent, se pricepe și se regăsește făcând ceva. Pentru unii poate este scrisul, pentru alții muzica, cristalele, matematica sau datul cu mopul.🙂

DARul nu este doar al tău. DARul tau este împărtășit, oferit oamenilor. Spre exemplu, omului căruia îi place să cânte, aduce muzica în sufletele oamenilor. Prin DAR, aduci ceva oamenilor, oferi, dai. Este despre a da.

Dacă oamenii și-ar urma impulsul sufletul în fiecare moment, ei ar crea Raiul pe Pământ peste noapte. Neale Donald Walsch în Conversații cu Dumnezeu, volumul 4.

Ai un DAR, îl oferi. Altul are un DAR, îl oferă la rândul său. Fiecare dă din esența sa atunci când își gasește acel DAR. Pentru că, vine din suflet. E facut cu pasiune și dedicație. Și atunci … DAR din DAR se face RAI. Deoarece sufletul dansează și își spune povestea. RAIul pe Pamant.

Iar dacă nu l-ai găsit încă te las cu o întrebare ( pe care am descoperit-o la rândul meu ) care sună cam așa: ” Ce ai dori ca oamenii să primească de la tine?”.

Te-am îmbrățișat,

Sursă foto: facebook / pinterest.com

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s