Fără linii. Unitate și comunitate

Drumurile lungi mă relaxează. Îmi relaxează mintea și tot atunci îmi pun diverse întrebări. Privesc pe geamul mașinii și văd diverși oameni, peisaje și moduri de viață. Un mix. Într-un sat ai niște obiceiuri/credințe, ai pășit puțin mai încolo și toate astea se schimbă … ca și cum cineva ar trasa linii transparente între sate/orașe: aici suntem noi, dincolo sunteți voi. Oare? Liniile astea chiar există? Sau le tragem noi, pentru că așa am fost învățați? 

Da. Suntem diferiți. Doar că, poate ar fi mai înțelept să învățăm din acest „diferit” în loc să trasăm niște linii care ne separă. 

Când am pășit prima dată pe pământ străin  ( plecasem într-o vacanță, în altă țară ), cineva mă întreabă: „cum te-ai simțit? Plecând din România?”; nu, nu m-am simțit ca fiind străină de locul în care ajunsesem, pentru mine a fost o continuare firească … n-am simțit că aș fi trecut în altă parte. Fără barieră între România și țara X. Pământul continuă. Bariera e doar o etichetă  ( există în mintea omului ). Înțelegi unde bat? Oameni suntem toți. Etichetele ne separă. Esența este aceeași. Nu m-am raportat la oamenii pe care i-am întâlnit în acea țară ca fiind străini, ci i-am privit drept ceea ce sunt: oameni; fără etichetă de străin și fără eticheta naționalității.

Culoarea este diferită, esența este aceeași.

Fiecare om pe care îl întâlnești are o poveste, niște trăiri și experiențe. Fiecare om își aduce contribuția în această lume cum știe el mai bine. Te-ai gândit vreodată că dacă cineva nu ar semăna acel grâu, tu n-ai avea pâine în magazin? Te-ai gândit vreodată că dacă cineva n-ar planta răsaduri de tot felul, tu n-ai avea legume în magazin? Te-ai gândit că dacă n-ar avea cine să mature aleea în orașul în care locuiești, ai fi plin de praf? Te-ai gândit vreodată că dacă n-ar fi existat minți care să pună pe hârtie un plan de construcție ( și oameni care să-l pună în practică – muncitorul ), tu n-ai fi avut un acoperiș deasupra capului? Avem nevoie unii de alții. Iar munca fiecăruia este necesar a fi respectată. Doar că, uneori se uită … 
Dacă ai să privești spațiul ( familia, jobul, satul, orașul… ) în care îți desfășori activitatea ca pe o comunitate, în care fiecare trăiește cum știe el mai bine și muncește în ritmul și felul său – perspectiva se schimbă. Felul în care te raportezi la celălalt se schimbă. 

Pentru că, amintește-ți: venim din aceeași Sursă și ne întoarcem în aceeași Sursă. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s